Păcat că în media tradițională sunt tot mai puțini oameni cu simțul adevărului și coloană vertebrală, în schimb, sunt tot mai mulți oameni care caută senzaționalul, iar aici deja nu mai contează noțiuni ca "adevăr" sau "simț al dreptății".

Faptul că zaShunina l-a plăcut pe Gonno, arată că Gonno este unul dintre acei puțini oameni despre care vorbeam mai sus. Pare din ce în ce mai utopică această evoluție a umanității, dar în același timp, pare și destul de pertinentă. Un așa cadou, precum Sansa, poate duce și la fericire, dar și la exploatare, presupun că mereu se va găsi cineva care să exploateze
frumosul până în stadiul în care va deveni
urât. Uneori, am impresia că seria asta a apărut ca un fel de semnal de alarmă pentru umanitate, referitor la anii ce vor urma și la evoluția noastră din ce în ce mai accelerată. Încă o chestie, numai eu m-am săturat de Saraka și figurile ei? Parcă-i prea impulsivă pentru statutul important pe care-l are, la început credeam că ar putea fi la nivelul lui Shindo, dar acum.. nici măcar mediocră nu mi se mai pare, e mult sub cu atitudinea aia. Și mai are și tupeul să vină să în ceară asemenea inepție lui Shindo, la final.

Anyways, good job!